
A început era 3G
Reţele de telefonie mobilă de generaţia a treia, sau 3G, precum WCDMA (Wideband Code-Division Multiple Access) şi UMTS (Universal Mobile Telephone System) vă oferă transfer de date mai rapid decât prin GPRS sau EDGE şi vă permite, de asemenea, să vorbiţi şi să transferaţi date în acelaşi timp.
Avantajele WCDMA
Tehnologia WCDMA vă oferă o conexiune de date mai rapidă în reţelele mobilă: acum până la 384 kbps. În generaţiile viitoare ale tehnologiei WCDMA, aceasta poate creşte până la 10 Mbps.
Puteţi face oricare dintre activităţile obişnuite: expediaţi mesaje SMS sau MMS, descărcaţi jocuri şi tonuri de apel, sincronizaţi telefonul cu calendarul de pe PC sau intranetul organizaţiei şi navigaţi pe Internet. WCDMA este de asemenea suficient de rapid pentru redare video în timp real.
Cu telefoane cu GPRS sau EDGE nu puteţi face aceste lucruri în timpul conversaţiilor. WCDMA este bazată pe o altă tehnologie care vă permite să păstraţi simultan conexiuni de voce şi de date, aşadar puteţi trimite imagini şi vă puteţi verifica emailul cât vorbiţi la telefon.
Ca şi în cazul GPRS şi EDGE, sunteţi taxat pentru transferul de date şi nu pentru timpul conectării, asfel că puteţi fi conectat aproape tot timpul.
Vă rugăm să verificaţi disponibilitatea serviciului 3G la operatorul dumneavoastră de reţea şi/sau la furnizorul de servicii.
Cum funcţionează WCDMA
Wideband Code-Division Multiple Access (Acces Multiplu prin Diviziune de Coduri în Bandă Largă) este o tehnologie relativ nouă pentru accesarea canalelor radio (prin care se schimbă date) cu dispozitive mobile.