Unde şi cum să reciclăm

Noi cei de la Nokia credem că este responsabilitatea noastră să facilităm pe cât posibil reciclarea dispozitivelor mobile care nu mai sunt utilizate. Pentru a recicla telefonul, acumulatorul sau încărcătorul dumneavoastră, trebuie doar să îl lăsaţi la un punct de reciclare Nokia şi noi ne vom ocupa de restul.

Există aproape 5.000 de puncte Asistenţă Nokia la nivel global, fiecare preluând telefoane mobile şi accesorii. De asemenea, puteţi lăsa telefonul la orice magazin Nokia şi la distribuitorii autorizaţi sau contactaţi administraţia locală. Participăm şi la numeroase programe colective pentru preluarea de deşeuri electronice în Europa şi Australia.

Pe lângă posibilitatea de a returna telefonul dumneavoastră la puncte de colectare, în anumite ţări (precum Marea Britanie şi SUA), de asemenea, puteţi returna telefonul înregistrându-vă online, imprimând o etichetă poştală preplătit şi transmiţând-o gratuit unui agent de reciclare autorizat Nokia. Dacă nu există nici un punct de reciclare sau opţiune poştală în apropiere de dumneavoastră, puteţi contacta oricând serviciul de Asistenţă Nokia.

Găsiţi cel mai apropiat punct de reciclare din cadrul magazinelor Nokia.

Paşi simpli înainte să reciclaţi

Ne străduim să facem reciclarea cât mai simplă.

Cel mai important lucru de reţinut înainte să reciclaţi este să vă asiguraţi că toate datele dumneavoastră personale şi profesionale importante pe care doriţi să le păstraţi sunt stocate prin PC Suite. În curând, veţi putea şi să le încărcaţi pe serviciile noastre OVI, iar copierea de siguranţă a datelor dumneavoastră va fi şi mai simplă.

Dacă nu doriţi să păstraţi datele şi nu ştiţi cum să le ştergeţi, vizitaţi secţiunea de Suport online pentru a afla instrucţiunile pentru dispozitivul dumneavoastră.

Şi, desigur, nu uitaţi să scoateţi SIM-ul şi cardurile de memorie înainte de a lăsa telefonul la un punct Nokia de reciclare. Acumulatorii, încărcătoarele şi alte accesorii se pot recicla de asemenea la aceste puncte.

Ambalajele şi manualele de utilizare se pot recicla prin programul local de reciclare.

Poate aţi observat în ţările europene simbolul pubelei tăiate de pe produsul, documentaţia sau ambalajele dumneavoastră.

Simbolul vă atrage atenţia că toate produsele electrice şi electronice, bateriile şi acumulatorii trebuie colectaţi separat la sfârşitul ciclului lor de viaţă. Această cerinţă se aplică în Uniunea Europeană. Nu eliminaţi aceste produse ca deşeuri municipale nesortate.


Ce se întâmplă cu telefonul dumneavoastră după ce l-aţi lăsat la reciclat? Materialul valoros din interiorul telefonului dumneavoastră va prinde viaţă în ceva nou.